Total Pageviews

Saturday, December 31, 2016

Maramuresul MEU de MIYA KOVASI - Nunta Mortilor- in Nanesti-| Humanitas

Maramures | Humanitas: "Miya Kosei Kosei Miya was born in 1937 in Tokyo. He studied literature, art and history and ethnology, sociology and economy. Essayist and author of documentary works, and began his career as editor of the magazine Weekly Book Review , where he worked between 1958 and 1964. In 1965 discovers Romania. Enthusiastic about it and especially Maramures, will return here many times."

'via Blog this'Miya Kosei Miya Kosei Kosei Miya was born in 1937 in Tokyo. He studied literature, art and history and ethnology, sociology and economy. Essayist and author of documentary works, and began his career as editor of the magazine Weekly Book Review , where he worked between 1958 and 1964. In 1965 discovers Romania. Enthusiastic about it and especially Maramures, will return here many times. SUn consulatul Francez si intreb ce formalitati sa fac ca sa invit pe MIHAI din DIJON.

inceput acolo, pe peronul garii din Iasi, prietenia mea cu romanii. M-au invitat la ei acasa, unde m-au primit cu mare ospitalitate, ma chemau toti sa stau la ei, ma trimiteau si la rudele lor din alte orase. Gazdele mele imi spuneau ce-ar mai trebui sa vad, pe unde ar trebui sa calatoresc pentru a afla cat mai multe despre Romania. Toti, absolut toti cei cu care am vorbit atunci, m-au sfatuit sa ajung neaparat si in Maramures si, intr-o buna zi, am pornit-o spre nord, spre Sighet. Cand am ajuns pe Valea Marei, de la inceput, din prima zi, am simtit ca am intrat intr-o lume care nu-mi era straina, ma simteam ca acasa, multe din cele ce vedeam imi aminteau de tinutul meu natal din nord-estul Japoniei. Parca "recunosteam” casele de lemn - unele acoperite cu paie, animalele, care traiau atat de aproape de oameni, care umblau libere prin curti, peisajul, dar mai ales faptul ca oamenii vorbeau tare, repezit, aproape strigand, asa cum fac si japonezii.
Nu stiam pe atunci romaneste, dar ne intelegeam prin semne si, mai ales, prin zambete. Zambeam eu, zambeau si ei, radeam mai tare, radeau si ei. Si uite-asa, am inceput sa comunicam, mereu cu zambetul pe obraz, cu voie buna, vorbele lor aspre s-au amestecat incetul cu incetul in japoneza mea, am inceput sa-i cunosc mai bine si am inteles ca Maramuresul - centrul lumii, cum ii spun eu - va ramane marea mea dragoste. Dupa trei luni de sedere in Romania, mi-am continuat calatoria dincolo de granita, inspre vest, dar oamenii pe care i-am intalnit au fost mult mai reci si mai distanti, n-am mai intalnit nicaieri caldura morosenilor. Am stat un an prin Europa atunci si, dupa ce m-am intors la Tokio, mi-am dat seama ca, din tot ceea ce am vazut de-a lungul acelei calatorii, Maramuresul imi revine mereu in minte, ba, mai mult, am observat ca mi-era dor de oamenii si de locurile de acolo.

"O femeie mi-a spus ca am doua mame: una in Japonia, alta in Romania”
- Asa se explica vizitele urmatoare...
- Da, am revenit in 1967 pentru o perioada mai lunga si de atunci si pana acum am facut 108 calatorii prin Maramures. Oamenii au inceput sa ma vada ca pe unul dintre ei, eram de-al lor; o femeie mi-a spus ca am acuma doua mame: una in Japonia, alta in Maramures. De-a lungul acestor adevarate expeditii in Maramures, am avut parte de tot felul de intamplari, am cunoscut oameni diferiti, am urcat la munte cu ciobanii, am dormit cu ei in coliba, am facut cas si branza, le-am ascultat povestile si cantecele. Am descoperit, cu alte cuvinte, ceea ce este propriu acestei civilizatii stravechi, privind lucrurile oarecum din interior. Cunosc toate obiceiurile si traditiile morosenilor, tot calendarul muncilor si zilelor lor.
- Care dintre obiceiurile maramuresenilor v-a impresionat in mod deosebit?

- Am participat la peste 60 de nunti, la zeci de inmormantari, am vazut "Ruptul sterpelor”, "Sambra oilor”, "Tanjana”. Dar ceea ce m-a socat este un obicei pe care l-am vazut pentru prima oara in satul Nanesti, un obicei pe care nu l-am intalnit nicaieri in alta parte pe unde am umblat - este vorba de "Nunta mortilor”. Exista ceva asemanator in Japonia, dar intr-o forma mult mai simplificata, adica la inmormantare omul este imbracat in hainele pe care le-a purtat la nunta. In Maramures traditia e mult mai complexa, nunta se-ntalneste cu moartea, bucuria se amesteca in tristete, intreaga natura este partasa la acest fenomen, omul este vazut ca o parte dintr-un intreg, dintr-un sistem. Poate ca mandria si independenta morosenilor vin si din constiinta integrarii lor in acest sistem. Siguranta lor, faptul ca dau mereu impresia ca traiesc in centrul lumii mi-au descoperit optimismul si dragostea lor de viata, bucuria de a trai plenar, de a se bucura de tot ceea ce-ti este menit de-a lungul vietii. Ritualul inmormantarii este in Maramures ca o piesa de teatru, in care un rol important si interesant il are preotul. Pe de-o parte, el vorbeste in numele celui mort, atunci cand, in momentul "iertaciunilor”, isi cere iertare de la cei vii pentru unele greseli din timpul vietii, pe de alta parte, tot el, preotul, vorbeste in numele celor ramasi, care-l plang pe cel mort. Preotul este legatura intre vii si morti, intermediarul intre cele doua lumi.

800 m2 de fotografii romanesti la Paris

No comments:

Post a Comment

Post your comments: