Total Pageviews

Monday, February 27, 2017

2 + 2 = 5. Cum se va manifesta cenzura trollilor lui Soros: Grupuri organizate de hateri vor raporta în masă ştirile reale ca false iar Hub-ul lor "factual" va raporta site-urile nesoroşite la Google - Ziaristi OnlineZiaristi Online

2 + 2 = 5. How will manifest censorship trolls Soros: Groups organized mass hater will report real news hub as false and their "factual" report to nesoroşite Google sites - Journalists OnlineZiaristi Online
Trolls Soros; 

2 + 2 = 5. How will manifest censorship trolls Soros: hater Groups organized mass will report real news as false and their hub "factual" report to Google sites nesoroşite

Art. 30 - Freedom of expression
(1) Freedom of expression of thoughts, opinions, or beliefs, and freedom of any creation, by words, in writing, in pictures, by sounds or other means of communication in public are inviolable.
(2) Any censorship is prohibited.
(3) Freedom of the press also involves the free setting up of publications.
(4) No publication may be suppressed.
We have decided to descend to the hater-IT -ist Soros , because we leave the court to deal with it. But we think it's good to know what's in their head, so we reproduce a post on Facebook, to not beat us in November mouth.  
"Censorship soroşiştilor fist in the mouth of those who say nothing but their globalist slogans and inept! - Marius Marinescu Albin , chief editor of "Punisher" 
Victor Dogaru: "After almost a year, Guran non Moses said - then work on Digi24 - that are working on a concept to eliminate false news. For those who do not know a "fake news" is a story with a misleading title that is part of the "clickbait", that follows the user to enter that page will open where commercials. Such news would be something like "a child was born 5 ..." Dai click 10 ads appearing too close ... view full title "five fingers of one hand". Say exactly what IT democrats who developed the project - >>> "A canard seeks to stir up viral. The more users are entering a site, the one who owns the site earns more money from advertising, "said one of the volunteers. - >>> (See source here
Only listed 70 sites included in the application shows something we have to do with sites, "nationalist", "Altermedia" and "conspiracy" see list here: to-71-by-sites- past it ...  (Online Journalists "blacklist" - Ed)  
I mean not to mention the "false news" but an entire segment of censorship of sites such as " The Punisher " which has no complaints !!! Who else can decide what news is not "opportune" which he cursed Dragnea or that you cursed Johannis? It looks like we have here a real "ministry of truth". Equally serious is that it wants relief of certain news on facebook. "This I expect to be the final result and to us as false news pages no longer appear on people," explains Radu, another "volunteer": "We will have a tool that will automatically detect and post them into very easy way for the 30,000 we hope to reach about 30,000 volunteers to report this news. Thus, Facebook will discover more quickly and will be able to stop the spread before becoming too toxic. "
FB here speaks of deception, ie reporting of news "politically incorrect" as "false news" and is extremely serious! "
The most amusing part is that after you have scremut that were scremut, IT-ists Soros fried drew a bead, to do a group of Hater on Facebook that relate to signal our news as "false". Halal!
Ed: In the "black list" of neobolşevicilor are several sites of fighters at gunpoint in December 1989 and some of the active participants and organizers of University Square 1990. I did it for trolls and cockroach!
Read as:

: "2 + 2 = 5. How will manifest censorship trolls Soros: Groups organized mass hater will report real news hub as false and their "factual" report to nesoroşite Google sites Constitution Art. 30 - Freedom expression (1) freedom of expression of thoughts, opinions, or beliefs, and freedom of any creation, by words, in writing, in pictures, by sounds or other means of communication in public are inviolable. (2) Censorship of any kind is prohibited. (3) freedom of the press also involves the free setting up of publications. (4) no publication may be suppressed. we have decided to descend to the hater-iT-ists Soros because we leave the court to deal with that. But we think it's good to know what's in their head, so we reproduce a post on Facebook, to not beat us in November mouth. "Censorship soroşiştilor fist in the mouth of those who say nothing but their globalist slogans and inept! - Albin Marius Marinescu, chief editor of "Punisher" Victor Dogaru: "After almost a year, we announced Moise Guran - then work on Digi24 - that are working on a concept to eliminate false news. For those who do not know a "fake news" is a story with a misleading title that is part of the "clickbait", that follows the user to enter that page will open where commercials. Such news would be something like "a child was born 5 ..." Dai click 10 ads appearing too close ... view full title "five fingers of one hand". Say exactly what IT democrats who developed the project - >>> "A canard seeks to stir up viral. The more users are entering a site, the one who owns the site earns more money from advertising, "said one of the volunteers. - >>> (See source here just listed 70 sites included in the application shows else we deal with sites, "nationalist", "Altermedia" and "conspiracy" see list here: (Online Journalists on "blacklist" - Ed) that is not to mention the "false news" but an entire segment of censorship of sites such as "the Punisher" which has no complaints !!! Who else can decide what news is not "opportune" which he cursed Dragnea or that you cursed Johannis? It looks like we have here a real "ministry of truth". Equally serious is that it wants relief of certain news on facebook. "This I expect to be the final result and to us as false news pages no longer appear on people," explains Radu, another "volunteer": "We will have a tool that will automatically detect and post them into very easy way for the 30,000 we hope to reach about 30,000 volunteers to report this news. Thus, Facebook will discover more quickly and will be able to stop the spread before becoming too toxic. " Here we talk of deception FB, ie reporting of news "politically incorrect" as "false news" and is extremely grave! "The funny part is that after you have scremut that were scremut, IT-ists's Soros fried drew a bead: hater to a group on Facebook that relate to signal our news as "false". Halal! Our message: Who put Trolls Soros: Staniloae Father, Mother Teresa, Fr. Roger, Pr. Galeriu and John Alexander about those who made the revolution and University Square Ed: The "black list" of neobolşevicilor are several sites of fighters at gunpoint in December 1989 and some of the players involved and Market organizers University 1990. I did it for trolls and cockroach! Read as: Evenimentul Zilei: dangerous censorship Initiative (supported by Hotnews, Digi and GDS - Ed). A group of young beautiful and free want to limit freedom of expression Evenimentul Zilei: MP Daniel George Soros about his diabolical plan to censor the free press online "pure totalitarian attempt" Interesting! # is anti-Trump, pro-gay marriage and collaborates with Soros! Print PDF "

'Via Blog this'

You don’t have to feel older than you are - - Gmail

You don’t have to feel older than you are - - Gmail: Deescalating Estrogen

including in your muscles — these wild fluctuations can be felt almost anywhere as symptoms, according to Nanette Santoro, MD, professor of obstetrics and gynecology at the University of Colorado Denver.
A good example is joint pain — more than half of all women suffer from it during their menopause transition. Researchers have found that this joint pain, sometimes called menopausal arthralgia, is probably related to declines in estrogen. Estrogen protects against inflammation in the joints and even influences women’s pain threshold.
This makes sense, since the same aches and pains occur both when estrogen production is suppressed and when hormone therapy is stopped. From stiff shoulders to achy hips, knees and hands, arthralgia and stiffness can seriously affect your quality of life and make you feel much older than you are.
hot flashes
The same is true of hot flashes, the quintessential menopause symptom and one of the most frequent. Hot flashes and night sweats are triggered as the heat-regulating mechanism in the hypothalamus responds to estrogen withdrawal. Even a tiny increase in body temperature can bloom into a heat-releasing hot flash. Your skin may turn red and blotchy, and you may feel unusually anxious.
Dreaded weight gain in menopause is often called the “price of getting older.” A Mayo Clinic study found that proteins, responding to lowered estrogen, make fat cells store fat more efficiently and that those cellular changes slow the fat-burning process — both of which can cause weight gain. The combination of weight gain and the tendency to produce more belly fat in menopause can feel devastating.

How balancing hormones can stop joint pain, hot flashes and even weight gain

Victory over hot flashes
“I am facing perimenopause at the age of 47. I’d been suffering hot flashes during the day, but the most bothersome and unbearable were at night, as I was getting 1-3 every hour. I was averaging 24 hot flashes a day — one day I counted 50 in a 24-hour period. As difficult as it was, I knew I needed to wait 2-4 weeks to feel the effects. On day 14 of taking Herbal Equilibrium, I had one tiny hot flash all day and now, a week later they have gone away altogether. Your products have such a positive effect on my ever-changing hormones.”
— Liza Dominguez
Menopause-related joint pain, hot flashes and weight gain are linked tightly to hormones that naturally fluctuate during menopause. It’s hard to achieve hormonal balance without help, especially when your levels and ratios of estrogen, progesterone and testosterone are each shifting individually.
And so it helps when we turn to herbs that contain natural chemicals called adaptogenic phytocrines. These molecules, from plants like black cohosh, chastetree, kudzu and red clover can naturally and gently help pull your hormones into balance. Adaptogenic herbs can have specific effects that are able to functionally dial back symptoms while promoting balance.
Find out more about our exclusive herbal formula for hormonal balance if you need relief from joint pain, hot flashes and even weight gain in menopause. When you achieve the hormonal balance that’s right for your body, you can feel it. Continue to maintain that balance if you want to keep your symptoms at bay.
Add these tips to help with joint pain, hot flashes and weight gain around the midsection:
Do gentle stretching for more freedom of movement
Try any of these simple flexibility exercises to help “oil” your joints, ligaments, muscles and tendons, and improve muscle tone. Warm up by walking for a few minutes and then focus on the joints that are bothering you most. Move s-l-o-w-l-y and don’t hold your breath. Ease into each stretch until you feel a slight pull, but no pain. Stretching should feel good, and it will become easier each time you do it, so keep at it.
Get your legs higher than your heart to help with pain
A gentle yoga inversion called viparita karani (legs-up-the-wall pose) where the blood flows toward the heart helps relieve joint pain in the legs, hips and low back. Lie down with your butt close to a wall. Run your legs up the wall, and rest there for 5 minutes.
Deep belly breathing to release heat and stress
You can diffuse hot flashes and night sweats with deep abdominal breathing. Lie down or sit in a comfortable spot, with your right hand on your heart and your left hand on your stomach. Close your eyes and breathe in slowly, counting 1-2-3-4-5, and then breathe out counting 1-2-3-4-5. Do this for about 10 minutes at a time in the morning and at night, and at the onset of hot flashes. Match the length of your inhales to your exhales. Although simple, this takes a little practice.
Reduce stress and prevent hot flashes with pleasurable physical activities
Since hot flashes involve stress reactions inside the brain, yoga and tension-dissolving meditation can help prevent them. Fun, gentle exercise such as dancing, bicycling, walking, swimming — and sex — can both relieve and prevent hot flashes.
Do. Not. Diet.
It may sound counterintuitive, but severely restricting your food intake will not help you lose weight. Instead it triggers your body to burn up muscle tissue as fuel. So-called “crash” diets also actually make you hungrier and slow your metabolism, making your body more likely to put on pounds.
Add fiber and water to stay slimmer
Many women near menopause say fiber is their “secret weapon” for weight loss. Fiber-rich, water-filled foods fill you up quicker and take longer to chew and digest. Eat a fiber-filled apple before lunch, and you’ll probably eat a lot fewer calories. High fiber cereals with fruit make an excellent breakfast when you’re losing weight. Aim for at least 25 grams of fiber daily which may be double what you’re eating now.

'via Blog this'

Teroristii nu au existat in 1989, doar un plan de a rupe tara! (4) Olga Lazin june 22, 1941

SURSA:   de Graiul Maramureşului
În 23 februarie 2017, generalul Iulian Vlad împlineşte 86 de ani. Este foarte cunoscut de români – a fost ultimul şef al Departamentului Securităţii Statului (1987-1989), dar mai ales prin faptul că la evenimentele din decembrie 1989 a luat decizii înţelepte, prin care a evitat un război fratricid şi a oprit să se verse un fluviu de sânge nevinovat, care în acele momente tulburi putea inunda România.Generalul Iulian Vlad ştie foarte multe despre acest eveniment, dar pentru liniştea ţării a fost discret, a tăcut cu decenţă în anii post-decembrişti, care i-au măcinat sănătatea şi i-au afectat – pe nedrept – libertatea. În tot acest timp, memoria şi judecata i-au rămas limpezi. Aflat la vârsta înţelepciunii, generalul a aşteptat cu răbdare momentul potrivit pentru a aduce la lumină adevărurile pe care le poartă în sine de peste 27 de ani.
„Eu nu ştiu pentru ce am fost condamnat” e titlul interviului apărut în cel mai recent număr din revista trimestrială „Periscop” – publicaţia Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe -, acordat duo-ului alcătuit din generalul Petru Neghiu şi colonelul Alexandru Omeag. Generalul Iulian Vlad spune în interviu adevăruri grele despre evenimentele din 1989, din sursă directă, ca factor implicat în acea perioadă în care puţini îşi mai păstrau mintea limpede sau credinţa faţă de patrie. O face elegant, fără resentimente faţă de cei care l-au nedreptăţit, fiind împăcat cu soarta şi mulţumit că timpul i-a confirmat că a făcut ceea ce trebuia pentru naţia română, chiar dacă acest lucru a însemnat sacrificiu, detenţie şi chinuitoarea incertitudine: lumea îi va înţelege şi aprecia comportamentul? Însă trecerea timpului a risipit această îndoială.

Teroriştii n-au existat, ci doar un plan de rupere a ţării

Generalul Iulian Vlad lămureşte chestiunea teroriştilor: „Teroriştii nu au existat. A existat doar un plan diabo­lic, care nu a pornit dintr-o minte idioată. Cel care a conceput scenariul respectiv – sau a avut ideea cu securitatea teroristă – a făcut-o cu premeditare. Erau doar două forţe pe care te puteai bizui în evenimentele din decembrie: Armata şi Securitatea. Pe amândouă nu puteai să te sprijini, pentru că trebuiau găsiţi şi nişte vinovaţi pentru morţi, răniţi ş.a.m.d. Cel mai uşor de sacrificat era Securitatea şi nu Armata, care era armata ţării, infinit mai iubită decât Securitatea!”
Şi chiar dacă Securitatea a primit ordin de la generalul Iulian Vlad să rămână în unităţi, ea a fost cea sacrificată. Parafrazându-l pe Marin Sorescu – pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, li s-a spus revoluţie.
Generalul Vlad vorbeşte despre implicarea forţelor străine şi aduce argumente că acestea doreau să impună României un nou „Diktat de la Viena”. A fost arestat în 31 decembrie 1989, cu larga implicare a ambasadorului URSS. Pe undeva firesc, dacă ţinem cont de faptul că generalul Iulian Vlad nu s-a specializat la Moscova, ci în Germania Federală, înainte de a gândi şi înfiinţa, în 1977, Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA), după modelul structurii germane. Atunci a fost un vizionar, dacă ne gândim că, în prezent, terorismul e inamicul nr. 1 la nivel mondial.
De altfel, prin originea sa, generalul Iulian Vlad nu avea motive să-i iubească pe sovietici. Tatăl său a căzut prizonier la Stalingrad şi cinci ani a tăiat păduri în taigaua siberiană.

O creaţie prea puţin cunoscută a lui Sergiu Nicolaescu: „Revoluţia”

Abia după ce Sergiu Nicolaescu a trecut la cele veşnice, generalul dezvăluie cum cineastul a fost regizorul spargerii mitingului din 21 decembrie 1989 şi al manipulării ulterioare. Pentru a muşamaliza lovitura de stat, Ion Iliescu l-a impus pe Sergiu Nicolaescu în fruntea Comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989. De altfel, generalul este realist când se îndoieşte că va plăti cineva pentru crimele de atunci, chiar dacă s-a redeschis dosarul cu evenimentele din decembrie 1989. „Mă tem că până la urmă n-o să iasă mare lucru. Pe Ion Iliescu nu cred că o să-l condamne, iar Brucan, Militaru, Stănculescu, Chiţac, Eftimiu … s-au dus demult. Pe cine să mai condamne? Pe soldatul de rând?”
Am spicuit câte ceva din prima parte a interviului. Şi mai interesantă se arată a fi a doua parte a interviului – va fi publicată în următorul număr al revistei „Periscop”. În preajma aniversării sale, îi dorim generalului Iulian Vlad „La mulţi ani, cu sănătate şi tihnă!” şi îl mai aşteptăm pe meleagurile maramureşene, unde a fost întâmpinat întotdeauna cu respect şi prietenie.
Ziaristi Online va publica, în exclusivitate, noi declaraţii ale generalului Iulian Vlad.

'via Blog this'

Preluat de la Ziaristionline; "Il va da poetul Petru Romosan in judecata pe onanistul public V. Tismaneanu? - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Il va da poetul Petru Romosan in judecata pe onanistul public V. Tismaneanu? - Ziaristi OnlineZiaristi Online:

Despre cum se pune la cale o “revoluţie”. Adevăruri încă necunoscute. Legătura dintre Soros şi Gorbaciov

Foto: Emanuel Pârvu
Academicianul Eugen Mihăescu ne  transmite spre publicare, drept o lecţie din trecut, o scrisoare privind implicarea sa în evenimentele premergătoare “revoluţiei” din decembrie 1989, pe care i-a trimis-o istoricului Alex. Mihai Stoenescu, pentru un nou volum de-al acestuia.  Până acum, doar o mică parte din această scrisoare, pe care noi o redăm integral, a mai fost reprodusă. Din relatarea de primă mână a graficianului care lucra atunci pentru The New York Times, putem deduce şi cum a apărut Soros – acest agent distructiv anti-american şi anti-european – la Grupul pentru Dialog Social, în ianuarie 1990, la braţ cu Brucan, după ce “eminenţa cenuşie” a FSN făcuse o haltă pe la Moscova, unde, după cum i-a confirmat lui Eugen Mihăescu, s-a întâlnit şi cu Gorbaciov, care i-ar fi dat aprobarea pentru Iliescu. O lecţie de istorie, cu interpretări personale şi date unicat. Stăm la dispoziţie şi altor participanţi la evenimentele dinaintea şi din timpul “revoluţiei”, dacă doresc să completeze acest material. (Z. O.)
Când privesc acum în urmă — ca un bătrân care își “cântărește” tinerețea — după 25 de ani de când am decis să mă implic în procesul de “transformare” a României, nu regret că l-am ajutat din răsputeri pe Silviu Brucan, dar regret că l-am sprijinit pe Ion Iliescu. Dacă primul, care poate a fost un personaj odios, și-a dus la îndeplinire misiunea și ne-a scăpat, la propriu, de Ceaușescu, Ion Iliescu, în schimb, nu a făcut nimic cu adevărat pentru România, ci s-a preocupat doar să păstreze puterea pentru el și pentru gașca de nomenclaturiști de rangul doi, care a profitat și s-a îmbogățit pe spinarea țării. Din această cauză, dar și din cauza imobilismului acestui popor care nu știe decât să îndure, s-au irosit toate speranțele noastre că România se va schimba vreodată. Dacă Brucan și-a spălat păcatele răsturnându-l pe Ceașescu și asumându-și lichidarea lui, Iliescu, un comunist “luminat” cum părea atunci când l-am cunoscut la sfârșitul anilor ’50, și-a anulat toate faptele bune din tinerețe în cele patru mandate de președinte al României.
Când Silviu Brucan a apărut în ușa apartamentului meu din Manhattan în vara anului 1988, eram “copt” ca să-l primesc și să mă înrolez alături de el în lupta împotriva lui Nicolae Ceaușescu. Scurta mea vizită la București în 1986, când m-am întors în țară după aproape 20 de ani ca să-mi văd mama bolnavă, a fost pentru mine un șoc. Am văzut cu ochii mei dezastrul și am înțeles că dictatorul demola România la propriu. Și asta în contrast cu imaginea favorabilă pe care Ceaușescu o avea în presa Americană cu prețul unor cheltuieli faraminoase. Câți bani au cheltuit pentru el serviciile prin Direcția de Informații Externe nu vom ști probabil niciodată. Mi-am dat seama atunci că desenele mele anticeaușiste nu sunt de ajuns și am început, cu o răbdare tenace, să-i demolez imaginea. M-am apucat ca un cariu să sap galerii în piciorul tronului lui Ceaușescu, sperând că îl șubrezesc și, într-o zi, se va prăbuși. Cu migală făceam dosare în care burdușeam zeci de articole apărute în presa europeană — mai activă — și le lăsam apoi prietenilor mei ziariști ca să vadă ororile din România. Nu mai era suficient să-mi descarc ura împotriva lui Ceaușescu în desene politice și am decis că trebuie să fac ceva concret. Nu știu de ce americanii îl țineau în brațe. Poate au crezut în politica externă duplicitară a României și au sperat că au un personaj în estul Europei cu ajutorul căruia îi pot sâcâi pe ruși.
Trecuse un an de la vizita mea în România și, în fine, în noiembrie 1987, am aflat că s-a întâmplat ceva: s-au revoltat muncitorii de la Brașov. Înnebuniți de foame și injustiție, muncitorii au ieșit în stradă, au aruncat portretele tiranului și au ocupat Comitetul Județean de Partid. O știre de trei rânduri în ziarele americane despre o răzmeriță la Brașov, în România. Trei rânduri, nimic în plus! Dar ce fericire pentru mine! Am fost conștient că, tocmai pentru că s-a pus capacul atât de strâns peste marmită, ea va exploda cât de curând. Apoi a apărut în presa Americană declarația de protest semnată de Silviu Brucan. A fost pentru prima și ultima oară când am apreciat limbajul de lemn, deoarece cuvintele pe care le întâlneai zilnic în presa română erau folosite de această dată de un comunist sadea care se exprima în apărarea clasei muncitoare: “Recentul decret cu privire la energie, de fapt, cere muncitorilor să se sinucidă prin înghețare în apartamentele lor.” Nu aveam nicio simpatie pentru Brucan; mi se părea un personaj ocult, gata să tragă sfori, foarte apropiat de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Dar, indiferent ce credeam eu despre el, în momentul în care am aflat că Brucan este reținut la București în domiciliu forțat, m-am dus la Ray Cave — redactor-șef la “Time Magazine” pentru care aveam de făcut o copertă — și l-am implorat să scrie câteva rânduri despre bătrânul profesor care era în pericol de moarte. Sunt convins că articolul care a apărut în revistă la insistența mea i-a salvat viața lui Silviu Brucan. Ulterior, cred că acesta a aflat despre intervenția mea de la Irina Cajal, fiica președintelui Comunității Evreiești de la București și soția lui Minu, fiul nomenclaturistului Gaston Marin. Pe cei doi i-am ajutat în 1986 când au decis să rămână în SUA și de aceea îmi cunoșteau adresa și numărul de telefon. Am fost surprins să aud în receptor o voce cavernoasă într-o dimineață devreme, la sfârșitul verii anului 1988. Era Silviu Brucan în persoană, aflat la New York, dornic să mă vadă. Am acceptat și n-am apucat să-mi termin dușul când l-am auzit sunând la ușă. Am rămas perplex. În mod normal, ar fi trebuit să fiu anunțat de portarul clădirii în care locuiam că am un vizitator. Probabil că Brucan telefonase din apropiere, dar nu puteam înțelege cum a făcut de a trecut de paznic și a ajuns direct la ușa mea, la etajul 34, decât după ce am deschis și l-am văzut stând în prag: o apariție anacronică, un bătrânel purtând pe cap o pălăriuță tipic americană — o așa numită “porky-hat” — într-un costum de vară albastru deschis, croit în anii ’60, pe vremea când era ambasador la ONU, ușor uzat la umărul care se freca de peretele șifonierului, cu espadrile bleumarin în picioare. Arăta ca un bătrân evreu venit din Long Island ca să-și vadă copilul în Manhattan și, din această cauză, nu-l oprise nici portarul care l-a confundat cu unul dintre locatari. Brucan s-a instalat rapid în apartamentul meu, ocupând sofaua de unde putea admira orașul prin fereastră și Empire State Building în toată splendoarea. Mi-a cerut să-i spun “Tache”, numele său conspirativ din ilegalitate, s-a oferit să mă “prelucreze” și mi-a aruncat o privire albastră, tăioasă ca o lamă din oțel. Iar eu așa, dintr-o dată, am știut că-l am în față pe călăul lui Ceaușescu. I-am demonstrat că sunt gata “prelucrat” arătându-i dosarele cu articole împotriva tiranului, adunate cu răbdare.
Brucan mi-a spus că a venit la New York pentru o intervenție chirurgicală și eu am fost conștient că intenționa să se instaleze la mine pe toată perioada. Nu mi-a cerut asta direct, iar eu am acceptat tacit, nu l-am întrebat cum de l-a lăsat Securitatea să plece, ba chiar m-am transformat în infirmieră și bucătăreasă, dornic să-l ajut să se înzdrăvenească și să-i ofer tot ceea ce avea nevoie pentru a-l dărâma pe Ceaușescu de la putere. Eram sigur că are forța pentru a izbuti. Omul acesta era din titan, dintr-o materie atât de dură încât mi-l și imaginam pe post de torpilă, făcând ditamai gaura în Ceaușescu. În timpul convalescenței sale, am făcut tot ceea ce era necesar ca să ajungă în formă optimă pentru a se lansa împotriva tiranului. Îl îngrijeam și îl răsfățam ca un lunetist care își curăță arma și o unge ca să nu prindă rugină. Iar Brucan, în ciuda bolii, era foarte activ. Când nu se mișca prin apartament, respectând recomandările medicilor, stătea întins pe canapea, întotdeauna cu un carnețel în care scria de zor sau dădea telefoane. Pe sofaua mea a compus “Scrisoarea celor șase”, de la telefonul meu și-a aranjat vizita la Londra și, mai ales, pe cea de la Moscova. L-am auzit într-o zi vorbind rusește și, după aerul mulțumit pe care-l afișa, am fost sigur că reușise să-l găsească pe vechiul său amic Anatoli Dobrinin, un important diplomat sovietic, care i-a explicat cum să procedeze pentru a obține viza de intrare în URSS. Brucan a trimis actele prin poștă și a primit “zapiska” prinsă cu o clemă de pașaport pe adresa apartamentului meu
În ianuarie 1990, când l-am revăzut pe Brucan în clădirea din Piața Victoriei, unde era instalat “Guvernul Provizoriu” al FSN, l-am întrebat despre călătoria de la Moscova. Cred că a fost pentru prima și ultima dată când bătrânul mi-a împărtășit un secret important (bănuiesc chiar că era menit altor “urechi” decât ale mele): da, îl întâlnise atunci, în 1988, pe Gorbaciov care îl asigurase de sprijinul său, dar îi ceruse să păstreze discreție totală, amenințându-l că, dacă va divulga ceva, el va nega că întrevederea avusese loc. Îmi amintesc că l-am întrebat pe Tache ce a discutat cu Gorbaciov și am primit un răspuns care m-a făcut să zâmbesc: “Despre Caucaz!”
Brucan a păstrat o foarte mare discreție în legătură cu demersurile pe care le-a făcut în America înainte să vină la New York. Cu mare greutate mi-a povestit despre întâlnirea lui cu Irina Cajal și Minu Marin sau despre cea cu fiica ambasadorului ceaușist Corneliu Bogdan. Cred că se întorsese undeva în timp, pe vremea când, în ilegalitate, răspundea de publicațiile Partidului Comunist. Din același motiv, cred că a păstrat sub tăcere și rolul pe care l-am jucat eu. Casa mea a fost pentru el ceea ce se numește în spionaj “un sanctuar”. Era liber să se întoarcă de câte ori avea nevoie, era primit și îngrijit fără să i se ceară vreodată ceva. S-a folosit de mine și de faptul că lucram în presa americană. Într-un târziu, prin toamna lui ’88, dupa ce și-a adunat puterile, Brucan a fost gata să își înceapă turneul prin Europa. Înainte de plecare, mi-a precizat misiunea: curând urma să primesc un document de o importanță capitală, pe care trebuia să-l duc la “ziarele mele”. Am știut imediat că “mecanismul” fusese pus în mișcare, iar eu devenisem una dintre rotițe. Nu-mi păsa că sunt manipulat. Îl uram atât de tare pe Ceaușescu, încât aș fi fost în stare să mă fac frate și cu dracul numai să știu că am scăpat de tiran. Când l-am condus pe Brucan la aeroport și l-am văzut îndreptându-se spre avion fără să se întoarcă sau să-mi facă un semn prietenesc, îmi părea că aud în urechi ticăitul bombei cu explozie întârziată trimisă pe adresa lui Nicolae Ceaușescu. Scrisoarea celor șase mi-a parvenit în primele zile ale lunii martie 1989, francată din Statele Unite. Mi-am îndeplinit misiunea și eu, ducând-o în mare grabă la “The New York Times”.
Nu am încetat să lupt pentru a schimba buna imagine pe care Ceaușescu o avea în Occident. De altfel, când a avut loc întâlnirea de la Malta din 3-5 decembrie 1989, unde George Bush și Mihail Gorbaciov s-au înțeles în privința Europei de Est și a unificării Germaniei — soarta țărilor socialiste fiind decisă atunci — americanii acceptaseră încă din noiembrie să negocieze cu Marin Ceaușescu, fratele dictatorului, la Viena, salvarea întregii familii în caz de nevoie. Am citit despre aceasta mai târziu, într-un articol publicat pe 6 mai 1990 de “Washington Post”. URSS primise undă verde pentru a provoca schimbările din estul Europei. Totul a decurs pașnic, numai Ceaușescu s-a opus. Nu știu dacă scenariul “Revoluției” române — care seamănă teribil cu cel al Revoluțiilor Portocalii sau cu Primăvara Arabă de mai târziu — este o invenție a CIA sau a KGB. Mai curând, pare că a rezultat în urma unei colaborări dintre cele două servicii. Dar știu că, în momentul în care situația din România s-a complicat pentru că au apărut “teroriștii”, șeful Departamentului de Stat, James Baker, i-a cerut ministrului de externe sovietic, Eduard Shevarnadze, ca URSS să intervină cu trupe la București și a fost refuzat. După executarea lui Nicolae Ceaușescu, nepotul lui, Daniel, fiul lui Valentin, a emigrat în SUA împreună cu mama sa, Iordana Borilă, unde au locuit până de curând.
În primăvara lui ’89, Tache a fost “deportat” în Dămăroaia în urma publicării “Scrisorii celor șase”. Cu o recomandare, am ajuns la parlamentul Marii Britanii. Am fost primit de un politician important și am încercat să-i atrag atenția asupra lui Silviu Brucan care era izolat, nu avea de niciunele și, mai ales, nu avea acces la medicamente. Am profitat ca să pledez pentru schimbarea atitudinii Vestului față de tiranul de la București, plimbat în caleașcă de prea grațioasa sa Majestate Elisabeta a II-a. Parlamentarul m-a întrerupt agasat și m-a întrebat cine mă trimite, în numele cui vorbesc eu, cunoscutul grafician de la “The New York Times”. Exasperat de atitudinea sa superioară și ușor plictisită, i-am replicat că eu am mandat să vorbesc în numele celor douăzeci de milioane de români care au călușul în gură.
Nu mult după plecarea lui Brucan, am primit vizita unui alt personaj, unul dintre puținii disidenți pe care i-a avut România. Despre Mihai Botez și scrisorile sale adresate postului de radio “Europa Liberă”, citisem în presa franceză, în “L’Express” și în “Le Point” care îi făcuse portretul și îl prezentase ca pe un Saharov al României. După părerea mea, textele sale erau prea blânde și criticau sistemul mai mult din punct de vedere economic, ferindu-se să îl atace direct pe Ceaușescu. Mihai Botez, un eminent matematician, a decis într-o bună zi că nu mai poate să tacă și să se prefacă. Trebuia să spună pe șleau că viața în România era insuportabilă. Scrisorile care au fost citite la “Europa Liberă”, dar și întâlnirile repetate cu un diplomat britanic l-au adus în atenția Securității. Nu a fost pus în detențiune, ci dus și interogat zilnic la Rahova. Mihai Botez a ajuns în America în urma intervențiilor fostului secretar al Departamentului de Stat, George Schultz. Acesta a făcut presiuni asupra lui Ceaușescu, determinându-l să-i dea drumul lui Botez să plece ca profesor invitat cu o bursă la Smithsonian Institution din Washington. Într-una din zile, mi-a telefonat la New York ca să mă anunțe, disperat, că președintele Bush senior urmează să facă o vizită la Budapesta și intenționează să se oprească două-trei ore pe aeroportul de la Otopeni ca să-l întâlnească pe Ceaușescu. Când am auzit asta, am fugit din nou la Ray Cave, la “Time” și am căzut literalmente în genunchi, implorându-l să scrie ceva împotriva lui Ceaușescu, “acest Noriega din estul Europei”. I-am explicat că dacă Bush se întâlnește cu dictatorul, îi conferă credibilitate și poporul român nu se va mai ridica niciodată. Ray m-a ascultat și a publicat în rubrica sa “Cuvântul editorului” un articol în care a folosit exact expresia pe care i-o sugerasem. Urmarea a fost că președintele american nu s-a mai oprit la București, ci a vizitat numai lagărele de emigranți români din Ungaria, iar George Schultz — din reședința căruia îmi telefonase Botez — i-a reproșat acestuia indiscreția pe care o făcuse împărtășindu-mi mie, “nebunul ăla”, planurile lui Bush. N-am aflat niciodată al cui telefon era ascultat: al meu sau al lui Schultz.
Mihai Botez mi-a povestit multe despre “interviurile” sale de la Securitate. Era profund impresionat de întâlnirea sa cu generalul Iulian Vlad, dar eu am reținut doar interogatoriul referitor la înființarea Partidului Național Țărănesc. Șeful Securității l-a întrebat pe Botez dacă se întâlnea cu diplomatul britanic pentru a primi banii trimiși de Ion Rațiu, necesari finanțării formațiunii politice. Ani de zile mai târziu, când am revenit în România în ianuarie 1990 și am văzut haosul din care a renăscut partidul lui Coposu, mi-am amintit cuvintele generalului: “Dumneata vrei să reînființezi Partidul Național Țărănesc, domnule profesor? NOI vom face asta, dar atunci când va sosi momentul!”
În noiembrie 1989, în timpul desfășurării congresului PCR de la București, jurnalistul Horia Pușcașu de la postul de radio “Vocea Americii” a programat emisiuni cu personalități din diaspora. Am fost invitat și, pentru mine, acest interviu a funcționat ca o supapă, mi-a dat prilejul să eliberez o parte din energia pe care o acumulasem în acea perioadă în care eram covârșit de sentimentul neputinței. Am avut atunci o premoniție în ceea ce privește trădarea Securității când am spus: “Zadarnic se înconjoară Ceaușescu de slugi lingușitoare, cei care se reped cu mâneca hainei să șteargă scaunul, înainte ca tiranul să se așeze cu fundul, pot, cu aceeași mișcare umilă, să miște jilțul din loc și hop! Șeful e jos! De, riscurile meseriei de tiran! (…) Vine chiar o vreme când și lemnul din coada securii își aduce aminte că și el tot din pădure vine și atunci coada de topor se frânge ca o surcică!” M-am aprins și am început să îndemn la revoltă, iar cuvintele mele au fost cât pe ce să-l coste slujba pe bietul Horia Pușcaș: “Valul din adâncurile oceanului este invizibil la suprafață. Apa este nemișcată. Liniștea e aparentă. E așa de liniște că auzi grâul încolțind. E liniștea dinaintea furtunii, când nici o frunză nu se mișcă și vântul nu adie (…) O acțiune imediată și hotărâtă, care să curme starea dezastroasă din România se impune. Singurul lucru bun ar fi dacă, de data asta pașnic, tiranul le-ar lua urma lui Hoenecker și lui Jivkov, dar mă tem că, în cazul lui, va fi nevoie de o cămașă de forță. Numai atunci se va face un mare pas înainte și vom ieși din imobilismul impus de Era Întunecimii! Vom ieși ca vechii creștini din catacombe și se va face lumină și căldură și, în fine, ne vom întoarce la civilizație trezindu-ne dintr-un coșmar, întrebându-ne: Cum a fost cu putință?”
La începutul lunii noiembrie 1989 au început “manifestațiile” anti Ceaușescu din fața Misiunii României pe lângă Organizația Națiunilor Unite. Pretențioasă denumire pentru minusculul grup de oameni care agita pancarte și striga lozinci. M-am alăturat și eu împreună cu toți prietenii mei, încercând să îngroșăm rândurile. Timp de două luni, între orele 18 și 20 — pentru atât se obținuse autorizație de la poliție — câțiva români țipau cât îi ținea gura, în mijlocul Manhattanului: “Jos Ceaușescu!” Cred că ne-am adunat vreo cincizeci, erau mai mulți polițiștii care aveau sarcina să ne păzească. Am chemat de câteva ori televiziunile să vină să ne filmeze, să ne intervieveze, să ne întrebe ce vrem. Nu a venit nimeni până nu au izbucnit evenimentele de la Timișoara. Abia atunci a acceptat CNN-ul să vorbească cu noi și a transmis imagini cu manifestanții din New York despre care s-a crezut că sunt înregistrate în România. Apoi am urmărit cu febrilitate și îngrijorare evenimentele, m-am îngrozit de atrocitățile de care auzeam sau citeam că s-au comis în orașul de pe Bega. În noaptea de 21 spre 22 decembrie, am “ascultat” la telefon răpăielile armelor automate și clopotul Mitropoliei cu sentimentul că asist în direct la Revoluție.
După ce a “fugit” Ceaușescu și a început manipularea cu teroriștii era greu să-ți păstrezi cumpătul, să nu te lași furat de ficțiune. De altfel, n-am crezut niciodată că Ceaușescu a fugit cu elicopterul — tiranul era un ticălos, dar nu era un laș — am fost sigur că l-au arestat în clădirea CC-ului și l-au pus undeva bine, sub paza armatei. Când am văzut pe CNN imaginile cu elicopterul alb decolând de pe acoperișul clădirii în nasul revoluționarilor, mi s-a părut că asist la o scenă cunoscută. Semăna al naibii de bine cu scena îmbarcării ultimilor americani la Saigon, pe acoperișul ambasadei, în aprilie 1975. Cred că scena asta i-a plăcut mult și regizorului Sergiu Nicolaescu și de aceea a introdus-o în scenariu… A trebuit să treacă mult timp ca să înțeleg că Tache intuia corect când îmi spunea că “teroriștii” nu au apărut ca să încerce să-l elibereze pe Ceaușescu, ci ca să pună puterea în mâna celor care îl doborâseră în fapt pe tiran: securiștii. Arestarea generalului Iulian Vlad, la ordinul lui Brucan, le-a încurcat socotelile. Cât privește procesul lui Nicolae Ceaușescu, pe care unii îl consideră injust, consider că a fost judecat și condamnat cu “justiția” lui, cea în care avocatul își acuză propriul client. Sunt convins că același lucru se va întâmpla și celor care au deținut puterea în toți acești 25 de ani. Justiția română nu este imparțială, legată la ochi, ci este infirmă, doar chioară.
Obsesia mea însă era să ajung cât mai repede la București. Nu am reușit înainte de jumătatea lunii ianuarie 1990. Ceea ce se întâmpla în acele zile, în România, era un “spectacol”. Toată țara stătea ore și ore în șir cu ochii lipiți de ecran, privind la televizor. Nu știu când mai aveau timp să muncească, pentru că ocupațiile principale erau privitul și comentatul. Ah, am uitat ocupația manifestatului! Când nu se duceau la TVR ca să apară pe sticlă și “să transmită mesaje pentru țară”, își luau un steag și porneau să manifesteze, unii încolo, alții încoace. Unii împotriva comuniștilor, alții pentru liniște! O dezordine bine organizată! O parte din cioburile marii farfurii numită PCR, care acum se coagulase în partide ce se revendicau din cele istorice, încerca, în stradă, să răzbune frauda din 1946, când comuniștii le furaseră victoria din alegeri. Frontul Salvării Naționale, transformat în partid, cerea liniște și, pentru asta, chema muncitorii în ajutor. O vânzoleală continuă frământa orașul și locuitorii săi. Și, în timpul acesta, televiziunea se transformase într-un fel de scenă turnantă, pe care apăreau și dispăreau tot felul de personaje. Unul venea cu o floare, altul cu un sul de hârtie higienică, toți aveau mesaje importante de transmis, iar eu mă întrebam cine dirijează din umbră acest spectacol. Puterea a început, chiar de atunci, să manipuleze populația cenzurând transmiterea mitingurilor anti-FSN. Îmi amintesc că, într-unul din cazuri, TVR a pretextat că e ceață prea mare și nu se poate vedea nimic, așa că nu a mai deplasat carele de transmisie.
Îndată ce am revenit în țară, m-am dus la Tache Brucan în clădirea în care se instalase guvernul provizoriu. Când am intrat în holul Palatului Victoria m-a izbit agitația fără noimă a celor care îl populau. Nici nu știu dacă erau funcționari sau vizitatori, căci alergau cu toții în toate direcțiile. Un individ mărunt, cu o hârtie în mână, încerca să oprească trecătorii, întrebând disperat: “Pe mine cine mă descarcă de steagurile găurite? Ce mă fac eu cu ele că le am pe inventar?”
Am fost condus la Iliescu și, în toată lumea aceea nebună, care se agita inutil, el apărea foarte calm și sigur pe sine. Își preluase rolul pentru care se pregătise timp de douăzeci de ani. În fine, tenorul care interpreta rolul principal dispăruse, și el, eterna dublură, putea să îi ia locul pe scenă. Zilele acelea, privind în jur la Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu, Ion Rațiu sau la reprezentanții Grupului de Dialog Social și la cei care deveniseră “democrați” peste noapte, am înțeles că numai unul care cunoștea la perfecție sistemul trecut era capabil să facă trecerea spre altceva. Când eram copil, taică-meu mă trimitea la subsol să cer mai multă căldură. Bătrânul fochist era singurul care știa în ce țeavă să tragă un șut sau ce șurub să strângă ca să meargă cazanul. Așa și Iliescu, am crezut despre eI că e singurul în stare să încerce să facă ordine în haosul pe care îl văzusem în România și am decis să-l sprijin, pentru că inima mea a bătut întotdeauna la stânga și îi disprețuiesc pe cei care, după ce s-au zbătut să obțină carnetul roșu ca să profite de regim, au devenit cei mai aprigi critici ai comunismului. Știam de ceva timp că Ion Iliescu va conduce România. Presa din America începuse să pomenească numele lui cu puțin timp înainte de venirea lui Brucan, iar în diaspora era descris ca un Gorbaciov de România. Tache mi-a cerut chiar să nu vorbesc despre el că “ni-l omoară”, dar eu cred că, de fapt, se străduia să-l “demarcheze” ca să nu pară că este părtașul unui complot, ci un “emanat” al revoluției.
Iliescu însă a făcut un pact cu oamenii Securității. I-a lăsat în pace, iar ei l-au lăsat la putere. În timp ce Iliescu trăgea sforile la Cotroceni, ei s-au pus pe treabă, au investit “banii lui Ceaușescu” și au adunat averi, pentru că știau că, inevitabil, puterea economică le va aduce, la un moment dat, și puterea politică pe tavă. Iliescu a închis ochii și a permis jaful după principiul “un sărac și cu un sărac, nu fac un bogat!” Prin atitudinea lui, Iliescu a fost de acord ca demnitarii să se îmbogățească rapid. Nu le-a cerut celor apropiați să-și suflece mânecile și să îndemne și românii să muncească. Nu le-a impus să adopte rapid legislația necesară reformelor și să vegheze la respectarea ei, ci a întors capul în fața abuzurilor comise de guvernanți și a ilegalităților comise de ei.
În douăzeci si cinici de ani de așa zisă democrație, în România, partidele și-au consumat energia pentru a perfecționa un sistem care să permită înșelarea electoratului și manipularea voturilor. Asta i-a preocupat, cum să trișeze mai bine! Iliescu și partidul său, FSN-FDSN-PDSR-PSD, au fost primii care au conceput legile care permiteau frauda: nu s-a dorit sancționarea celor care, odată ajunși în parlament, părăseau partidele pe listele cărora fuseseră aleși, dar continuau să-și păstreze totuși locul în legislativ, nu s-au folosit niciodată cărțile de alegători (deși s-au cheltuit o grămadă de bani pentru ele), nu s-a interzis nici în ziua de azi alegătorilor să voteze în alte localități decât cele de domiciliu ca să se poată manevra listele suplimentare pe care aceștia se înscriu. Toate aceste practici, perfect legale în România, care nu se regăsesc în legislația nici unui stat care se pretinde civilizat, au permis furtul votului. Declarația pe care a făcut-o tânărul pesedist Victor Ponta, după alegerile prezidențiale din 2009, rezumă istoria sistemului electoral românesc la care au contribuit toate partidele și, în primul rând, PDSR-ul lui Ion Iliescu. “Echipa lor a furat mai bine decât a noastră!” a spus Ponta referindu-se la PDL-ul lui Băsescu și dovedindu-se un demn urmaș al comuniștilor, care s-au folosit din totdeauna de șmecherie ca să acapareze și apoi să reziste la putere. Comuniștii sunt profesorii tuturor politicienilor români care au creat o legislație plină de găuri prin care să se strecoare reușind să câștige alegerile.
Toți politicienii români au aparținut aceluiași platou, aceleași farfurii pe care erau desenate secera și ciocanul. La un moment dat, au dorit să o împartă ca să aibă fiecare bucățica lui din care să mănânce coliva României, să nu mai fie un singur clan ce se înfruptă. Așa că au dat cu farfuria de pământ, au spart-o și fiecare a scris pe ciobul lui ce a vrut: Partidul Liberal, Partidul Țărănesc, Partidul Social-Democrat. Firmele, denumirile au prea puțină importanță pentru că toți provin dintr-un singur partid: Partidul Comunist Român. Chiar dacă nu au fost membri PCR, politicienii de astăzi au crescut într-o epocă în care au fost educați de activiștii de partid care erau prezenți peste tot: în învățământ, în presă, în cultură așa că au fost și ei deformați de această influență. Nici unul dintre politicienii care au trăit în România comunistă nu știa ce înseamnă democrația și constat cu durere că au trecut douăzeci si cinci de ani și tot nu au învățat, ba chiar au tendința să se întoarcă spre vechile metode ceaușiste crezând că aplicandu-le vor reuși să se eternizeze la putere.
Un motiv de crispare este pentru Ion Iliescu clișeul cu “a furat revoluția”. În legătură cu această acuzație am încercat să-l fac pe fostul presedinte să se destindă povestindu-i varianta mea: într-o bună zi, niște băieți și-au comandat un tort pentru Crăciun. Au ales anumite ingrediente și, când a fost gata, l-au plătit. Au ieșit cu prăjitura din cofetărie și au vrut să o pună pe bancheta din spate a mașinii. Nu încăpea și au decis să o așeze în portbagaj. Dar, ca la români, acolo erau aruncate claie peste grămadă roata de rezervă, cricul, cabluri, scule, prelata și sticlele de apă minerală. Băieții au pus tortul pe capotă și s-au apucat să facă loc în portbagaj. Când au terminat și s-au ridicat, ia tortul de unde nu-i! Au apucat să zărească, la colțul străzii, niște țigănuși care fugeau cu pachetul lor. Și, până în ziua de azi, băieții aleargă după țigănuși ca să-și recupereze tortul. Iliescu m-a ascultat privindu-ma întâi gânditor și, într-un târziu, mi-a dat răspunsul pe care l-am mai auzit ulterior, în diferite situații, și din gura altor foști activiști ai Partidului Comunist: “Ei, n-a fost chiar așa, a zis președintele zâmbind ușor jenat”. Dar nu mi-a povestit niciodată cum a fost de fapt și cred că nu vom afla de la el vreodată. Putem doar să bănuim că, acum, după douăzeci si cinci de ani, cei care au comandat tortul au pus, în fine, mâna pe el și nu cred că-i vor mai da drumul prea ușor. Am avut confirmarea acestui scenariu când l-am văzut la televizor, într-o emisiune moderată de Ion Cristoiu, pe fostul locțiitor al șefului Direcției contraspionaj din Departamentul pentru Securitatea Statului, Filip Teodorescu care spunea referitor la arestarea și degradarea generalului Victor Stănculescu: “Știe dumnealui pentru ce stă la pușcărie!” Pentru că a îndrăznit să pună tortul în mâinile lui Iliescu, oare? Fostul președinte n-a fost prea amuzat de povestea mea și nici nu l-a făcut mai relaxat în legătură cu subiectul. Eu cred că Iliescu nu a furat revoluția, ci “tortul” ei și de aceea se simte cu musca pe căciulă. Nimeni nu poate fura o revoluție și toate s-au făcut pentru re-împărțirea unui tort. Întotdeauna au existat, în schimb, victime idealiste, nevinovate și băieți șmecheri a căror deviză este: “Scoală-te tu de la masă ca să mă așez eu!” Nici măcar revoluția franceză nu face excepție. Din nenorocire, asemenea “răsturnări de sistem” sunt urmate și de înlocuirea unei “aristocrații” (bună sau rea) cu alta, formată din spălătorese, curve, bucătărese, tablagii, marinari, intendenți, bagajisti, cartofori, etc.
Ion Iliescu este sursa tuturor relelor, iar Traian Băsescu a perfecționat sistemul, a creat RPR-Republica Procurorilor România, profitând de docilitatea și conformismul populației. Câți își mai amintesc azi de Liviu Corneliu Babeș, pictorul care a ars ca o torță în semn de protest în 1987, pe pârtia de schi de la Poiana Brașov? I-au rupt și crucea care amintea de sacrificiul său. 
Românilor, mitocănizați si manelizați de regimul lui Băsescu, nu le mai pasă. Vom afla vreodată ce rol au jucat “vedetele” de atunci? Cum s-au cunoscut protagoniștii? Crede cineva că Iliescu ar fi încredințat soarta cadavrului tiranului unui individ cunoscut atunci, în zilele acelea fierbinți? Ce rol au avut cu adevărat Gelu Voican-Voiculescu și Claudiu Iordache, dispăruți apoi într-o existență discretă dar loială în umbra lui Ion Iliescu?
Suntem aici, la porțile Orientului. Suntem urmași ai Bizanțului unde conspirația era la ea acasă. Acest element levantin a fost prezent în viața politică românească de secole. Conspirațiile au dominat și nu regimurile legitim alese. Chiar dacă liderii erau aleși, alegerile au fost întotdeauna trucate de câțiva indivizi pe care i-aș numi “brokeri” de putere sau “păpușari” pe românește.
Eugen Mihăescu
Operation Barbarosa, the assault on the Soviet Union, by Germans.

'via Blog this'